Ma puteti contacta la adresa de e-mail andreil@wgz.ro

Zona discutiilor nesfarsite...


Recieve news about this website directly to your mailbox
<a rel="me" href="http://www.daniweb.com/members/lucaciandrew/938124"><img
src="http://www.daniweb.com/certificates/member938124.jpg"
border="0" alt="lucaciandrew has contributed to DaniWeb"
width="120" height="90" /></a>

Crestinismul de-a lungul secolelor

DOWNLOAD NOW  2.74MB
Crestinismul de-a lungul secolelor: cartea lui Earl E. Cairns in format word!!!!
CREŞTINISMUL
DE-A LUNGUL
SECOLELOR
O istorie a Bisericii creştine
EARLE E. CAIRNS
06.11.21.12/89





Original English title: Christianity through the Centures
by Cairns
Copyright c 1954, 1981 by Zondervan Corporation
Grand Rapids, Michigan
Romanian translation ©copyright 1992 by BEE
International. Dallas, TX
Published by Societatea Misionara Romana - SRL by
permission of BEE International, Dallas.TX.

CUPRINS
Prefaţă...................................................................................... 9
Introducere................................................................................ 11
ISTORIA BISERICII PRIMARE
5 î.d.Cr.-590 d.Cr.
RĂSPÎNDIREA CREŞTINISMULUI ÎN IMPERIU PÎNÂ ÎN ANUL 100
1. împlinirea vremii......................................................................... 29
2. Pe această piatră......................................................................... 39
3. Mai întîi iudeului...................................................................ţ..... 49
4. Apoi grecului.............................................................................. 55
5. Cărţile şi pergamentele.................................................................. 65
6. Cu episcopii şi diaconii................................................................. 73
LUPTA VECHII BISERICI CATOLICE IMPERIALE PENTRU
SUPRAVIEŢUIRE, 100-313
7. Cristos sau Cezar...................................................................V..... 81
8. Poveşti sau doctrina sănătoasă....................................................... 91
9. Lupta cu perseverenţă pentru credinţă.............................................. 99
10. Biserica strînge rîndurile................................................................ 109
SUPREMAŢIA VECHII BISERICI CATOLICE IMPERIALE, 313-590 —
11. Biserica este confruntată cu imperiul şi cu barbarii............................. 117
12. Controversa conciliilor şi elaborarea credeului................................... 125
13. Epoca de aur a părinţilor Bisericii................................................... 135
14. Creştinismul mănăstirilor................................:............................. 145
15. Schimbările ierarhice şi liturgice...................................................... 151
ISTORIA BISERICII MEDIEVALE
590-1517
APARIŢIA IMPERIULUI ŞI A CREŞTINISMULUI LATIN-TEUTONIC,
590-800
16. Primul papă medieval................................................................... 159
17. Pierderile şi expansiunea creştinătăţii............................................... 165
18. Refacerea imperiului în Apus......................................................... 175
FLUX ŞI REFLUX ÎN RELAŢIILE DINTRE BISERICĂ ŞI STAT, 800-1054
19. Apariţia Sfîntului Imperiu Roman................................................... 185
20. Trezire spirituală şi schismă în Biserică............................................ 193

4 Creştinismul de-a lungul secolelor
SUPREMAŢIA PAPALITĂŢII, 1054-1305
21. Apogeul puterii papale.................................................................. 203
22. Cruciaţi şi reformatori.................................................................. 213
23. învăţătura şi închinarea medievală.................................................. 225
ASFINŢITUL EPOCII MEDIEVALE ŞI RĂSĂRITUL EPOCII MODERNE, "*""*
1305-1517
24. încercări de reformă internă.......................................................... 239
25. Papalitatea înfruntă opoziţia externă............................................... 253
ISTORIA BISERICII MODERNE
ÎNCEPÎND CU 1517
REFORMA ŞI CONTRAREFORMA, 1517-1648
26. Cadrul Reformei......................................................................... 267
27. Luther şi Reforma germană........................................................... 279
28. Reforma în Elveţia....................................................................... 293
29. Credinţa reformată dincolo de graniţele Elveţiei................................. 307
30. Reforma şi puritanismul în Anglia.................................................. 319
31. Contrareforma şi evaluarea............................................................ 337
RAŢIONALISM, TREZIRE SPIRITUALĂ ŞI CONFESIONALISM7"""**
1648-1789 "**•
32. Stabilirea creştinismului în America de Nord..................................... 351
33. Raţionalism, trezire spirituală şi romano-catolicism............................ 367
TREZIRE SPIRITUALĂ, MISIUNI ŞI MODERNISM, 1789-1914
34. Victorii şi vicisitudini romano-catolice, 1789-1914............................... 383
35. Religia şi Reforma în Marea Britanie şi Europa................................. 389
36. Duşmani ai credinţei.................................................................... 403
37. Biserica americană în epoca naţională.............................................. 411
BISERICA ŞI SOCIETATEA ÎN TENSIUNE DUPĂ 1914.
38. Biserica şi ordinea socială.............................................................. 425
39. Schimbări în teologie şi structură.................................................... 437
Concluzii: Probleme şi perspective.................................................. 469
Cuprins 5
DIAGRAME
Cronologia istoriei Bisericii................................................................24-25
Părinţii Bisericii............................................................................... 66
Probleme ale Bisericii, 100-313............................................................ 82
Apărarea credinţei............................................................................ 102
Probleme teologice majore pînă în 451.................................................. 126
Destrămarea Imperiului Roman........................................................... 166
Două evanghelizări ale insulelor britanice.............................................. 173
Regate medievale.............................................................................. 176
Biserica medievală, 1054-1305............................................................. 204
Cruciadele....................................................................................... 214
Şcoli ale scolasticismului..................................................................... 226
Declinul romano-catolic..................................................................... 245
De la biserica nou-testamentală la cea romano-catolică............................. 248
Naşterea epocii moderne, 1350-1650..................................................... 274
Reforma radicală, 1525-1580............................................................... 296
Dezvoltarea protestantismului englez.................................................... 326
Ramuri ale puritanismului.................................................................. 329
Romano-catolicismul, 1545-1563.......................................................... 338
Elementele în credinţa unui protestant.................................................. 349
Moştenirea Reformei în Statele Unite.................................................... 352
Reacţii faţă de ortodoxia protestantă.................................................... 368
Mişcarea ecumenică.......................................................................... 458
Dezvoltarea ecumenică globală.......................................j.................... 462
HĂRŢI
Călătoriile misionare ale lui Pavel şi călătoria lui la Roma........................ 56
Invaziile barbare şi statele germanice în 526 d.Cr.................................... 120
Expansiunea musulmană, 622-900........................................................ 168
Expansiunea creştinismului pînă în 1054................................................ 170
Imperiul lui Carol cel Mare................................................................ 178
Imperiul lui Otto cel Mare, 962-973...................................................... 190
Schisma din 1054.............................................................................. 198
Marea schismă şi captivitatea babiloniană.............................................. 240
Religia în Europa în jurul anului 1648.................................................. 347

6 Creştinismul de-a lungul secolelor
FOTOGRAFII ŞI INSTITUŢIILE DE LA
CARE AU FOST LUATE
Mithra sacrificînd un taur.................................................................. 32
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Monedă avînd gravat chipul lui Tiberiu................................................. 40
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Artă din catacombe — Pîini şi peşti..................................................... 41
Pontifîca Commissione Di Archeologia Sacra, Roma
Artă din catacombe — Bunul Păstor.................................................... 41
Pontifîca Commissione Di Archeologia Sacra, Roma
Artă din catacombe — Botezul unui convertit........................................ 78
Pontifîca Commissione Di Archeologia Sacra, Roma
Libellus din timpul domniei lui Decian.................................................. 87
Yale University, Biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript
Catacombele, galerii subpămîntene....................................................... 114
Pontifîca Commissione Di Archeologia Sacra, Roma
Biserică într-o casă în Dura-Europa...................................................... 115
Yale University Art Gallery, Dura Europos Collection
Ieronim cu cărţile sale şi cu colaboratoarea lui, Marcella.......................... 138
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Mozaic reprezentîndu-1 pe Ambrozie..................................................... 139
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Macarie supunîndu-se unei penitenţe..................................................... 147
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Călugăr rezistînd ispitei...................................................................... 147
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Grigore cel Mare cu un porumbel........................................................ 163
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Mozaic reprezentîndu-1 pe Petru cu papa Leon şi cu Carol cel Mare............ 180
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Controversă între Henric al IV-lea şi Grigore al VH-lea............................ 207
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Tomad'Aquino............................................................................... 230
Alimari Fratelli, Sta. Caterina, Pisa
Catedrala Notre Dame....................................................................... 237
Historical Pictures Service, Inc., Chicago s
Gravuri în lemn din Elogiul nebuniei................................................258-259
Kunstmuseum Basel, Kupferstichkabinett
Cuprins 7
Tetzel comercializînd indulgenţe.......................................................... 277
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Portret al lui Martin Luther................................................................ 281
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Martin Luther la biserica din Wittenberg............................................... 282
The Granger Collection
Diavolul şi Martin Luther................................................................... 283
The Bettmann Archive
Martin Luther cu şapte capete............................................................. 284
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Execuţia unor anabaptişti — prin tragere în ţeapă................................... 298
Culver Pictures, Inc.
Execuţia unor anabaptişti — prin înecare.............................................. 298
The Ganger Collection
Execuţia unor anabaptişti — prin spînzurare.......................................... 298
Culver Pictures, Inc.
Ioan Calvin, schiţă a unui student........................................................ 302
New York Public Library
Masacrul din ziua Sfîntului Bartolomeu................................................ 309
The Granger Collection
Goodman şi Knox............................................................................. 313
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Bulă papală..................................................................................... 321
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
înlăturarea lui Thomas Cranmer.......................................................... 324
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Latimer şi Ridley pe rug..................................................................... 325
Culver Pictures, Inc.,
Făcînd din Biblie un obiect de distracţie................................................ 330
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Atac puritan asupra lui Laud.............................................................. 332
The Granger Collection
Pagină din Index al cărţilor interzise..................................................... 343
Carta, The Israel Map and Publishing Co., Ltd., Jerusalem
Sigiliu al Societăţii pentru Propagarea Evangheliei în Ţări Străine.............. 354
O pagină din New England Primer...............,....................................... 355
Culver Pictures, Inc.
Roger Williams................................................................................ 357
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Jonathan Edwards....................................................................,....... 362
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
WilliamPenn................................................................................... 374
Culver Pictures, Inc.
John Wesley.................................................................................... 378
Historical Pictures Service, Inc., Chicago

8 Creştinismul de-a lungul secolelor
Charles Haddon Spurgeon.................................................................. 395
Historical Pictures Service, Inc., Chicago
Dwight L. Moody............................................................................. 414
Moodyana Collection, The Library, Moody Bible Institute
„Robă de înălţare" milerită................................................................ 417
Culver Pictures, Inc.
Billy Graham................................................................................... 450
Billy Graham Evangelistic Association
PREFAŢĂ
O examinare a lucrărilor existente cu privire la istoria Bisericii revelează
faptul că cele mai multe dintre ele reflectă o anumită poziţie confesioanlă sau
teologică. Lucrarea de faţă a fost scrisă dintr-o perspectivă conservatoare,
nonconfesională. La baza ei stă o filozofie creştină cu privire la istorie.
Datorită faptului că istoria creştinismului nu poate fi înţeleasă în mod
corect fără o cunoaştere a situaţiei politice, economice, sociale, intelectuale şi
artistice din fiecare epocă a istoriei, în lucrarea de faţă evenimentele din istoria
Bisericii sînt prezentate în legătură cu mediul secular în care au avut loc. Am
acordat atenţie impactului pe care 1-a avut creştinismul asupra diferitelor epoci
istorice şi modului în care epocile istorice şi-au lăsat amprenta asupra
creştinismului. Am încercat să leg informaţiile istorice, modalităţile de
înţelegere a istoriei şi interpretările într-o sinteză care să fie relevantă pentru
epoca noastră.
Sînt bucuros că după douăzeci şi cinci de ani în care această lucrare a fost
folosită atît de profesori şi de studenţi în sălile de clasă cît şi de publicul
creştin, ea continuă să fie mult căutată, ceea ce a făcut ca o revizuire
profundă să fie posibilă şi de dorit. Sugestiile constructive din partea unora au
fost foarte utile pentru îmbunătăţirea acurateţei şi clarităţii acestei lucrări.
Am adăugat mai multe hărţi şi diagrame, pentru înţelegerea curentelor şi
relaţiilor istorice. De asemenea, am inclus şi cîteva fotografii noi. Multe
secţiuni au fost extinse şi rescrise, ca, de exemplu, cele despre scolasticism,
Reforma radicală, catolicismul roman şi bisericile răsăritene. Prezentarea
perioadei de după Primul Război Mondial a fost revizuită extensiv şi rescrisă
luînd în considerare noi curente din mişcarea ecumenică, din
romano-catolicism şi în special din rîndurile evanghelicilor.
Sper că prin această carte mulţi vor deveni conştienţi de moştenirea lor
spirituală în această epocă de existenţialism şi că se vor simţi constrînşi să-L
slujească mai bine pe Dumnezeu şi pe contemporanii lor prin viaţa lor, prin
cuvinte şi fapte. Sînt profund conştient de rolul pe care colegii mei, profesori,
studenţi şi alţi scriitori, l-au avut în producerea acestei lucrări. Am credinţa
că, prin ea, cauza lui Cristos va progresa, iar Biserica va fi edificată.
Earle E. Cairns
Wheaton, Illinois

INTRODUCERE
Curiozitatea cu privire la trecut 1-a caracterizat pe om mereu, din timpul
lui Nabonid, care a trăit în Babilon în secolul al şaselea î.d.Cr., pînă la
arheologul şi istoricul zilelor noastre. Creştinii au un interes special pentru
istorie, deoarece în ea sînt înrădăcinate bazele credinţei pe care o declară ei.
Dumnezeu a devenit om şi a trăit în timp şi spaţiu în persoana lui Cristos.
Creştinismul a devenit cea mai globală şi universală dintre toate religiile care
au apărut în trecut în Orientul Apropiat şi îndepărtat. Pe lîngă aceasta,
influenţa lui în istoria rasei umane a devenit tot mai mare. Astfel, istoria
Bisericii este o problemă de interes profund pentru creştinul care doreşte să fie
lămurit cu privire la descendenţa lui spirituală, să urmeze exemplele bune din
trecut şi să evite erorile pe care Biserica le-a făcut adesea.
I. CE ESTE ISTORIA BISERICII?
Substantivul german Geschichte, derivat din verbul geschehen, care
înseamnă „a se întîmpla", se referă la istorie ca la un eveniment, şi nu ca la
un proces sau un produs. Astfel istoria poate fi definită mai întîi ca un
incident, un eveniment real sau o întîmplare reală în timp şi spaţiu, ca rezultat
al acţiunii umane. Un astfel de incident este absolut şi obiectiv, şi poate fi
cunoscut direct şi pe deplin numai de Dumnezeu. Istoria, în acest sens, nu se
poate repeta exact, mai tîrziu într-un alt loc. Istoricul poate descoperi paralele
şi tipare, pentru că oamenii pot avea comportamente similare în timpuri şi
locuri diferite şi pentru că oamenii pot fi afectaţi de bine şi de rău.
Informaţiile cu privire la incident constituie un al doilea sens al cuvîntului
istorie. Aceste informaţii, de obicei indirecte, cu privire la trecut, pot să apară
sub forma unui document sau a unui obiect legat de incident. Spre deosebire
de omul de ştiinţă, care poate să studieze un anumit material în mod direct şi
obiectiv, istoricul este limitat subiectiv, pentru că el este o parte integrantă din
ceea ce studiază şi trebuie să ia în considerare acţiunile lui Dumnezeu în timp
şi spaţiu, să analizeze rolul omului ca agent liber în istorie şi să-şi dea seama
că datele pe care le deţine sînt indirecte. Catedrala Sfîntului Petru din Roma,
catacombele, o bulă papală şi mozaicurile din Ravenna sînt exemple de istorie
sub formă de informaţii.
în limba română cuvîntul istorie provine din cuvîntul grecesc historia,
derivat la rîndul lui din verbul grecesc historeo. Acest cuvînt era folosit de
grecii din Attica şi iniţial însemna a învăţa prin cercetări sau investigaţii.
Cuvîntul a fost folosit de Pavel în Galateni 1:18, pentru a descrie întrevederea
lui cu Petru la Ierusalim. Aceasta ne conduce la un al treilea sens al
termenului „istorie", şi anume investigaţie sau cercetare cu scopul de a verifica
şi a descoperi date cu privire la trecut. Istoria este o disciplină distinctă care

12 Creştinismul de-a lungul secolelor
implică un proces de cercetare. Istoricul verifică autenticitatea şi integritatea
informaţiilor pe care le deţine, studiind cu atenţie cadrul şi textele legate de
materialul lui. El poate să formuleze inducţii valabile atunci cînd observă că în
materialul pe care îl posedă apar în mod obiectiv tipare.
Istoricul care caută răspunsuri la întrebări ca de ex.: „cine", „ce", „cînd"
şi „unde", trebuie să pună şi întrebarea „de ce", adică să caute semnificaţia
datelor pe care le deţine. Grecii care au folosit cuvîntul histoikos ca pe un alt
termen pentru istorie, au considerat istoria în acest sens un produs al
cercetării. Aceasta ne sugerează că interpretare este un al patrulea sens al
istoriei. Aceasta constă dintr-o reconstituire subiectivă a trecutului în lumina
datelor, a ideilor preconcepute ale istoricului, a „climatului de opinie" din
timpul său şi a elementului libertăţii voinţei umane. O astfel de reconstituire
nu poate niciodată să redea pe deplin trecutul aşa cum a fost el, ci ea este
parţială, supusă erorii şi ideilor umane preconcepute. Consensul cu privire la
trecut va apare atunci cînd istoricii îşi verifică reciproc lucrările. Studenţii de
obicei studiază o istorie de acest tip. Deşi adevărul absolut cu privire la trecut
poate să-i scape istoricului, în măsura în care informaţiile îi permit, el va
prezenta adevărul despre trecut în mod obiectiv şi imparţial.
Din această discuţie, studentul va vedea că termenul istorie se referă la
eveniment sau incident, la informaţii, la cercetare sau proces şi la produs sau
interpretare. Istoria ca eveniment este absolută, avînd loc numai o dată în
timp şi spaţiu; dar istoria ca informaţie, cercetare şi interpretare este relativă şi
supusă schimbării.
Istoria poate fi definită ca documentul interpretat al trecutului uman,
semnificativ din punct de vedere social, bazat pe datele organizate adunate
prin metoda ştiinţifică din surse arheologice, literare sau din surse vii.
Istoricul Bisericii trebuie să fie tot atît de imparţial în culegerea datelor istorice
ca şi istoricul secular, chiar dacă istoricul Bisericii recunoaşte faptul că nici
unul din ei nu va fi neutru în faţa datelor, ci fiecare va aborda materialul
într-un context de interpretare.
Istoria Bisericii este deci documentul interpretat al originii, progresului şi
impactului creştinismului asupra societăţii umane, avînd la bază datele
organizate adunate prin metoda ştiinţifică din surse arheologice, documentare
sau din surse vii. Ea este povestirea interpretată şi organizată a răscumpărării
omului şi a pămîntului. Doar dacă această definiţie este împlinită, cercetătorul
creştin care studiază istoria va avea o mărturie exactă a istoriei credinţei pe
care el o declară. în acest caz, fiii luminii nu trebuie să rămînă în urma fiilor
întunericului. Dumnezeu este transcendent în creaţie, dar imanent în istorie şi
în răscumpărare.
II. SCRIEREA ISTORIEI BISERICII
A. Elementul ştiinţific
Istoria Bisericii conţine un element ştiinţific prin faptul că istoricul
Bisericii foloseşte şi metoda ştiinţifică. Istoricul foloseşte munca ştiinţifică a
Introducere 13
arheologului, care furnizează informaţii din vestigiile materiale ale trecutului
pe care el le-a descoperit. Studierea obiectelor de artă descoperite în
catacombele din Roma ne-a învăţat multe despre Biserica Primară. Scriitorul
istoriei Bisericii foloseşte de asemenea tehnicile criticii literare pentru a evalua
documentele istoriei Bisericii. El are o preferinţă clară pentru sursele originale
— fie că este vorba de arheolog, de un document, sau de persoana în viaţă
care a luat parte la eveniment. Tot acest material şi evaluarea lui îi dau
informaţii în legătură cu întrebările importante ale metodei istorice — cine, ce,
cînd şi unde. Ultimele două întrebări sînt importante pentru istoric, deoarece
evenimentele istorice sînt condiţionate de timp şi loc.
Lucrarea istoricului este ştiinţifică din punctul de vedere al metodei, dar ea
nu are ca rezultat o ştiinţă exactă, pentru că informaţiile cu privire la
incidentele trecutului pot fi incomplete sau false, distorsionate de propriile lui
idei preconcepute şi de cele ale timpului său şi afectate de părerile unor
oameni mari. Istoricul este de asemenea un agent liber care face parte din
datele pe care le deţine. Participarea lui Dumnezeu în istorie exclude
posibilitatea ca istoria să fie o ştiinţă exactă.
B. Elementul filozofic
Istoricii se împart în şcoli ale istoriei şi filozofii ale istoriei în căutarea lor
după sens în istorie. Şcolile istoriei pretind că pot găsi cauze obiective,
ştiinţifice în om, în natură sau în procese, acestea fiind bine definite în timp;
filozofiile istoriei caută pe cale raţională să lege datele de un absolut atemporal.
Determiniştii geografici, determiniştii economici şi interpreţii biografici
constituie trei dintre cele mai importante şcoli ale istoriei. William W. Sweet,
din şcoala de frontieră de interpretare a istoriei Bisericii, în cărţile lui de
istorie a Bisericii americane, a făcut din geografie — sub forma frontierei —
factorul determinant. Lucrarea lui Carlyle despre Cromwell ilustrează şcoala
biografică sau a „oamenilor mari" prin faptul că el consideră că Războiul
Civil Englez de la mijlocul secolului al XVI-lea este o reflectare a personalităţii
lui Cromwell. Lucrarea lui Max Weber The Protestant Ethic and the Spirit of
Capitalism1 (Etica protestantă şi spiritul capitalismului), în care el afirmă că
protestantismul a dus la apariţia capitalismului, este un exemplu de lucrare
aparţinînd şcolii economice de interpretare. Cei care interpretează istoria în
felul acesta caută răspunsuri la întrebările istoriei în om, natură sau procese.
Filozofiile istoriei pot fi împărţite în trei categorii.
1. Un grup poate fi clasificat drept pesimiştii. Văzînd istoria doar în
dimensiunile ei pămînteşti, adeseori pesimiştii adoptă o abordare materialistă a
realităţii. Ei sînt obsedaţi de eşecul omului în istorie. Cartea lui Oswald
Spengler The Decline of the West1 (Declinul Apusului) este reprezentativă
pentru acest mod de abordare a istoriei. Spengler este preocupat mai degrabă
de civilizaţii decît de naţiuni. Fiecare civilizaţie, susţine el, trece printr-un ciclu
de naştere, adolescenţă, maturitate, decădere şi moarte. Civilizaţia apuseană,
cea mai recentă dintre civilizaţii, este în perioada ei de decădere. Ea va muri în
curînd şi odată cu ea va muri şi creştinismul. Obsedaţi de falimentul omului,

14 Creştinismul de-a lungul secolelor
oameni ca Spengler nu pot vedea nici un progres în istorie. Vederile lor pot fi
simbolizate printr-o serie de cercuri identice suprapuse unul peste altul, în care
timpul este ciclic.
2. Un al doilea grup poate fi numit optimiştii. Concepţia lor despre istorie
poate fi simbolizată printr-o diagramă ascendentă sau prin nivelele succesiv
ascendente ale unei spirale. Cei mai mulţi dintre istoricii optimişti sînt
umanişti: ei văd omul ca pe factorul principal şi determinant în istorie. în
acelaşi timp ei acceptă, de obicei, evoluţia biologică şi socială. Opera lui
Arnold Toynbee, un mare filozof modern al istoriei, serveşte la ilustrarea
acestei filozofii a istoriei. Toynbee este de acord cu Spengler că trebuie
studiată istoria civilizaţiilor; dar spre deosebire de Spengler, el crede că fiecare
civilizaţie înaintează spre ţinta ei — pămîntul ca o provincie a împărăţiei lui
Dumnezeu. Deşi abordează într-un mod mai spiritual istoria, el acceptă critica
biblică modernă şi teoria evoluţiei.
Un alt optimist, George W.F. Hegel, faimosul filozof german al secolului
al XlX-lea, consideră istoria ca desfăşurarea Spiritului Absolut în dezvoltarea
libertăţii umane. Progresul este înfăptuit printr-un proces în care sînt
reconciliate serii succesive de contradicţii, pînă cînd Absolutul se manifestă din
plin în istorie.
Un alt gînditor din secolul al XlX-lea, Karl Marx, aparţine de asemenea
şcolii optimiste. împrumutînd logica lui Hegel, el neagă punctul de vedere al
lui Hegel asupra realităţii. Marx susţine că materia în flux este singura
realitate, şi că toate instituţiile umane, inclusiv religia, sînt determinate de
procesele economice de producţie. El susţine că o serie de lupte de clasă se vor
sfîrşi cu victoria muncitorilor şi cu înfiinţarea unei societăţi fără clase.
Observaţi că Marx pune accent pe puterea omului de a se salva pe sine şi
lumea lui, la fel ca şi Toynbee şi Hegel.
3. Al treilea grup de gînditori, în care se include şi scriitorul acestor
rînduri, poate fi descris ca optimişti pesimişti. Aceşti istorici sînt de acord cu
pesimiştii în accentul pus pe falimentul omului neregenerat; dar în lumina
revelaţiei şi a harului divin, ei sînt optimişti în legătură cu viitorul omului.
Optimiştii pesimişti abordează istoria ca teişti biblici, căutînd să găsească
gloria lui Dumnezeu în procesul istoric. Istoria devine un proces de conflict
între bine şi rău, Dumnezeu şi diavol, în care, fără harul lui Dumnezeu omul
este neputincios. Lucrarea lui Cristos pe cruce este garanţia victoriei finale a
planului divin pentru om şi pămînt, care va avea loc atunci cînd Cristos se va
întoarce.
Cetatea lui Dumnezeu, o apărare şi explicaţie a creştinismului, scrisă de
Augustin, unul din părinţii Bisericii, ilustrează excelent această abordare, deşi
mulţi creştini nu sînt de acord cu teoria lui Augustin că mileniul este identic cu
perioada prezentă a Bisericii. Grandoarea concepţiei lui Augustin reiese din
atribuirea creaţiei suveranului Dumnezeu. Sfera de cuprindere a concepţiei lui
Augustin asupra istoriei include întreaga rasă umană, în contrast cu Hegel,
care favoriza naţiunea germană, şi Marx, care favoriza clasa muncitoare.
Există totuşi un dualism în istorie, pentru că păcatul îi împarte pe oameni în
Introducere 15
Cetatea lui Dumnezeu şi Cetatea Pămîntului. Augustin susţine că istoria
umană îşi porneşte cursul spre Cruce şi de la Cruce; iar graţia care curge de
acolo este văzută ca fiind activă în Biserica creştină, trupul invizibil al lui
Cristos. Creştinii, întăriţi fiind de graţia divină, cu harul divin care să-i
întărească, se angajează de partea lui Dumnezeu în conflictul cu răul, pînă
cînd istoria ajunge la finalul ei cataclismic, la întoarcerea lui Cristos.
Cartea mea God and Man in Time3 (Dumnezeu şi omul în timp) este o
încercare contemporană de a prezenta o modalitate de abordare a istoriei
dintr-o perspectivă creştină.
C. Elementul artistic
în sfîrşit, autorul istoriei ca document trebuie să caute să fie cît mai
artistic posibil în prezentarea faptelor. Istoricii moderni nu acordă importanţa
cuvenită unei prezentări literare interesante a istoriei.
III. VALOAREA ISTORIEI BISERICII
Istoria Bisericii este doar un exerciţiu academic plictisitor de amintire a
unor fapte, dacă nu ia în considerare problema valorii ei pentru creştin.
Istoricii antici au avut o apreciere mult mai mare pentru valorile pragmatice,
didactice şi morale ale istoriei decît au mulţi istorici moderni. Cercetătorul
conştient de valorile ce urmează a fi obţinute din studiul istoriei Bisericii
creştine, are o motivaţie puternică să studieze acest domeniu particular al
istoriei umane.
A. Istoria Bisericii ca sinteză
Una din valorile esenţiale ale istoriei Bisericii este că ea leagă datele reale
ale trecutului Evangheliei creştine de proclamarea şi aplicarea viitoare a acelei
Evanghelii într-o sinteză prezentă care creează înţelegerea marii noastre
moşteniri şi inspiraţia pentru proclamarea şi aplicarea ei în continuare. Istoria
Bisericii arată Duhul lui Dumnezeu în acţiune prin Biserică, de-a lungul
epocilor ei de existenţă. Teologia exegetică este legată într-un tipar plin de
semnificaţie de teologia practică, şi cercetătorul vede cum teologia sistematică
a avut un impact asupra gîndirii şi acţiunii umane anterioare.
B. Istoria Bisericii ca mijloc pentru înţelegerea prezentului
Istoria Bisericii are valoare mare ca explicaţie a prezentului. Putem
înţelege prezentul mult mai bine dacă avem informaţii despre rădăcinile lui în
trecut. Explicaţia situaţiei ciudate a existenţei a peste 250 de grupuri religioase
în Statele Unite poate fi găsită în istoria Bisericii. Principiul separării a apărut
la începutul istoriei Bisericii, iar apoi Reforma 1-a accentuat. Este interesant să
descoperim în Anglia originea Bisericii Protestante Episcopale din Statele
Unite şi să observăm apariţia Bisericii Anglicane în lupta dintre puterea regală
şi papalitate. Pe metodist îl interesează începuturile Bisericii lui în trezirea
wesleyană care a dus în final la separarea metodismului de Biserica Anglicană.
Cei din credinţa reformată sau prezbiteriană vor fi încîntaţi să urmărească
originea bisericii lor în Elveţia. în felul acesta devenim conştienţi de

16 Creştinismul de-a lungul secolelor
descendenţa noastră spirituală.
Diferitele credinţe şi practici liturgice devin mai uşor de priceput în lumina
istoriei trecute. Metodiştii îngenunchează la altar pentru comuniune, pentru că
timp de mulţi ani metodiştii au constituit o biserică în cadrul Bisericii
Anglicane; iar Wesley, care se opunea ruperii de Biserica Anglicană, urma
obiceiurile ei liturgice. în contrast, prezbiterienii iau comuniunea la locurile
lor. Diferenţa între teologia prezbiteriană şi cea metodistă devine mult mai
clară atunci cînd cineva studiază concepţiile lui Calvin şi pe cele ale lui
Arminius.
Problemele actuale ale Bisericii sînt deseori clarificate prin studierea
trecutului, pentru că în istorie există tipare şi paralele. Refuzul celor mai
moderni conducători dictatoriali de a permite poporului lor să aibă vreun
interes particular în afară de viaţa lor publică în stat este mai uşor înţeles dacă
ne amintim că împăraţii romani considerau că nimeni nu putea avea o religie
proprie fără a pune în primejdie existenţa statului. Relaţia dintre Biserică şi
stat a devenit iarăşi o problemă reală în Uniunea Sovietică şi în statele satelite
ale Uniunii Sovietice; şi era de aşteptat ca aceste state să persecute creştinismul
exact aşa cum Decius şi Diocleţian au făcut-o în zilele lor. Pericolul inerent în
unirea Bisericii cu statul prin ajutorul acordat de către stat şcolilor parohiale şi
prin trimiterea de reprezentanţi la Vatican este explicat prin declinul lent al
spiritualităţii în Biserică şi prin amestecul în Biserică al puterii seculare,
începînd cu prezidarea de către Constantin a Conciliului de la Niceea în 325.
Tennyson, în poemul Ulise, ne reaminteşte că noi sîntem „o parte din tot ceea
ce am întîlnit pînă acum".
C. Istoria Bisericii ca ghid
Corectarea relelor existente în Biserică sau evitarea greşelilor şi a
practicilor false reprezintă o altă valoare a studierii trecutului Bisericii.
Prezentul este de obicei produsul trecutului şi sămînţa viitorului. Pavel ne
reaminteşte, în Romani 15:4 şi în 1 Corinteni 10:6, 11, că evenimentele
trecutului trebuie să ne ajute să evităm răul şi să imităm binele. Studiul
bisericii ierarhice romano-catolice medievale va scoate în evidenţă pericolul
ecleziasticismului modern, care pare să se strecoare încet în protestantism.
Deseori se va descoperi că unele secte noi nu sînt decît vechi erezii sub o
mască nouă. Mişcarea eretică „Ştiinţa creştină" şi antropologia pot fi înţelese
mai bine după un studiu al gnosticismului în Biserica Primară şi al ideilor
catarilor din timpuri medievale. Necunoaşterea Bibliei şi a istoriei Bisericii este
un motiv major pentru care mulţi susţin teologii false sau practici greşite.
ţ D. Istoria Bisericii ca forţă de motivaţie
Istoria Bisericii oferă de asemenea edificare, inspiraţie sau entuziasm care
vor stimula viaţa spirituală. Cunoaşterea trecutului, după părerea lui Pavel,
poate da speranţă vieţii creştine (Rom. 15:4). Studiind atitudinea curajoasă a
lui Ambrozie din Milan, care a refuzat să-i dea comuniunea împăratului
Theodosiu pînă cînd acesta nu s-a pocăit de masacrarea mulţimii din
-—1-_:_ _♦ cS n1I fj; încurajat sj rămîi tare pe poziţie pentru
—1-_:_ _.
----------♦„
Introducere 17
Cristos şi să iei atitudine împotriva răului din cercurile înalte politice sau
ecleziastice. Sîrguinţa şi efortul care i-au permis lui Wesley să predice peste
zece mii de predici în timpul vieţii lui şi să călătorească mii de kilometri călare
trebuie să fie un reproş şi o provocare pentru creştinii care au mijloace de
călătorie şi de studiu mult mai bune decît a avut Wesley, dar care nu le
folosesc în mod adecvat. S-ar putea ca unii să nu fie de acord cu teologia lui
Rauschenbusch, dar nu se poate să nu se simtă inspiraţi de pasiunea lui de a
aplica Evanghelia la problemele sociale. Povestea vieţii lui Carey a fost şi
rămîne o inspiraţie pentru slujirea misionară. Aspectul biografic al istoriei
Bisericii este menit să aducă inspiraţie şi stimulare celui care o studiază.
Creştinul este edificat în procesul prin care ajunge să-şi cunoască
descendenţa spirituală. Creştinul are tot atîta nevoie să devină conştient de
genealogia lui spirituală, pe cît are şi cetăţeanul de a studia istoria ţării lui,
pentru a deveni un cetăţean documentat. Prin expunerea dezvoltării genetice a
creştinismului, istoria Bisericii este pentru Noul Testament ceea ce Noul
Testament este pentru Vechiul Testament. Creştinul ar trebui să fie tot atît de
conştient de principalele linii ale creşterii şi dezvoltării creştinismului, pe cît
este de conştient de adevărul biblic. Atunci, el va avea sentimentul că este o
parte din trupul lui Cristos, care include un Pavel, un Bernard de Clairvaux,
un Augustin, un Luther, un Wesley sau un Booth. Sentimentul unităţii care
vine dintr-o cunoaştere a continuităţii istoriei va duce la îmbogăţire spirituală.
Cel care are temeri pentru viitorul Bisericii în ţări unde ea este acum
persecutată va fi mai plin de speranţă atunci cînd va înţelege caracterul
indestructibil al Bisericii în epocile trecute. Nici persecuţia externă, nici
oficialităţile interne necredincioase, nici teologia falsă nu au rezistat în faţa
puterii permanente de înnoire revelată în istoria trezirilor spirituale în Biserică.
Chiar şi istoricii seculari dau credit trezirii wesleyene ca fiind agentul care a
salvat Anglia de echivalentul Revoluţiei Franceze. Studiul istoriei Bisericii
oferă o influenţă stabilizatoare într-o epocă de secularism, deoarece este
vizibilă puterea lui Dumnezeu la lucru în vieţile oamenilor transformaţi prin
Evanghelie.
Trebuie să ne reamintim totuşi că biserica poate fi distrusă în anumite
locuri prin decădere internă şi prin presiune externă insuportabilă. Biserica din
Cartagina, nestorienii din China secolului al şaptelea şi biserica
romano-catolică din Japonia secolului al şaisprezecelea au dispărut în acest
fel.
E. Istoria Bisericii ca unealtă practică
Citirea istoriei Bisericii are multe valori practice pentru lucrătorul creştin,
fie el evanghelist, pastor sau învăţător. Autorul a avut plăcerea să vadă cu cît
a devenit mai inteligibilă teologia sistematică pentru cel ce a studiat
dezvoltarea ei istorică. Doctrinele Trinităţii, a lui Cristos, a păcatului şi
soteriologia nu vor fi înţelese niciodată pe deplin dacă nu se cunoaşte istoria
perioadei dintre Conciliul de la Niceea şi Conciliul de la Constantinopole din
anul 680.

/
18 Creştinismul de-a lungul secolelor
De asemenea, o abundenţă de material ilustrativ pentru predici stă la
dispoziţia cercetătorului serios al istoriei Bisericii, care intenţionează să
predice. Caută el să îi avertizeze pe oameni de pericolele unui misticism orb
care pune iluminarea creştină la acelaşi nivel cu inspiraţia Bibliei? Atunci să
studieze mişcările mistice din Evul Mediu sau începuturile quakerismului.
Dacă el caută să avertizeze în legătură cu pericolul unui ortodoxism neînsoţit
de studiul şi aplicarea învăţăturilor Bibliei, atunci să acorde atenţie perioadei
de ortodoxism rece din luteranismul de după 1648, care a creat o reaeţie
cunoscută sub numele de pietism, o mişcare care punea accentul pe studiul
serios al Bibliei şi pe evlavia practică în viaţa zilnică.
F. Istoria Bisericii ca forţă eliberatoare
în sfîrşit, istoria Bisericii are o valoare culturală. Istoria civilizaţiei
apusene este incompletă şi neclară fără o înţelegere a rolului religiei creştine în
dezvoltarea acestei civilizaţii. Istoria omului nu poate fi niciodată despărţită de
istoria vieţii lui religioase. Eforturile despoţilor de-a lungul epocilor de a
nimici religia au dus întotdeauna la înlocuirea ei cu o religie falsă. Atît Hitler
cît şi Stalin au dat sistemelor lor politice un element religios prin accentul pus
asupra rasei şi, respectiv, a claselor.
Omul care a studiat istoria Bisericii nu va mai avea o concepţie restrictivă
cu privire la confesiuni. El va simţi unitatea adevăratului trup al lui Cristos
de-a lungul epocilor. El va fi de asemenea plin de umilinţă la întîlnirea cu
uriaşii trecutului său spiritual, înţelegînd cît de mult le datorează. El va deveni
mai tolerant cu cei ce se deosebesc de el în probleme neesenţiale, dar care,
împreună cu el, acceptă marile doctrine de bază ale credinţei, cum sînt
moartea ispăşitoare şi învierea lui Cristos, care au fost subliniate de Pavel în
Faptele 17:2, 3 şi 1 Corinteni 15:3, 4.
IV. ORGANIZAREA ISTORIEI BISERICII
A. Ramuri ale istoriei Bisericii
Pentru convenienţă, istoria Bisericii poate fi organizată după următoarele
teme:
1. Elementul politic implică relaţiile dintre biserică şi stat şi mediul secular
al bisericii. Nimeni nu poate înţelege răsturnarea politică ce s-a produs în
Franţa ca urmare a trecerii de la situaţia creată de Constituţia Civilă a clerului
din 1790 la situaţia creată de Acordul lui Napoleon în 1801, dacă nu are nişte
cunoştinţe asupra felului în care Napoleon a distrus elementul democratic în
Revoluţia Franceză şi a înfiinţat un sistem autoritar nou, în care doar Biserica
Romano-Catolică urma să joace un rol, pentru că era religia „majorităţii
francezilor". O înţelegere a forţelor politice, sociale, economice şi estetice) care
acţionează în istorie este esenţială pentru o interpretare corectă a istoriei
Bisericii. Un asemenea cadru va fi furnizat la punctele unde este potrivit.
2. Nu poate fi ignorată răspîndirea credinţei creştine. Aceasta presupune
studierea misiunilor mondiale, a misiunilor locale şi a oricărei tehnici speciale
prin care Evanghelia a fost dusă la alţii. Istoria misiunilor îşi are eroii şi
Introducere 19
martirii ei şi face parte integrantă din istoria Bisericii. Natura esenţială de
răspîndire de la om la om a creştinismului şi posibilităţile nelimitate ale unei
Biserici credincioase Domnului ei sînt prezentate într-un studiu al răspîndirii
credinţei.
3. Această răspîndire a cauzat deseori persecuţia Bisericii. Această
persecuţie a fost începută de către statul politic-ecleziastic iudeu, a fost
organizată apoi pe bază imperială de către Decius şi Diocleţian, deseori a
făcut parte din politica musulmană şi este readusă la viaţă de statul totalitar
secular modern. Studiul persecuţiei descoperă adevărul afirmaţiei lui Tertulian,
că „sîngele martirilor este deseori sămînţa Bisericii". Această ramură a istoriei
Bisericii, departe de a duce la descurajare, arată mai degrabă că Biserica a
făcut cele mai mari progrese în perioade de persecuţie sau imediat după ele.
4. Forma de conducere este o altă ramură a istoriei Bisericii. Ea constă în
studierea structurilor de conducere a Bisericii. Ea trebuie să analizeze
conducerea Bisericii de către episcopi (episcopalianism), bătrîni
(prezbiterianism), congregaţie, adică totalitatea membrilor,
(congregaţionalism), într-un sistem de democraţie directă şi nu de democraţie
reprezentativă, sau modificări ale acestor trei sisteme. Tot din acest subiect
face parte şi analizarea poziţiei preotului şi a extinderii distincţiei dintre clerici
şi laici. Disciplina şi formele de închinare (liturghia) sînt legate de forma de
conducere.
5. Polemica este un aspect important al dezvoltării Bisericii. Ea constă din
lupta Bisericii împotriva ereziei şi din elaborarea poziţiei sale proprii. Ea
presupune studierea ereziilor adverse şi a dogmelor, a crezurilor şi a literaturii
creştine ca răspuns la erezii. Scrierile părinţilor Bisericii reprezintă un cîmp
deosebit de bogat pentru studiul polemicii — fie că această literatură este
formată din scrierile lui Iustin Martirul, care răspund tezei că statul trebuie să
fie totul în viaţă, fie din cele ale lui Irineu, care demască ereziile diferitelor
tipuri de gnosticism. Majoritatea sistemelor teologice s-au născut într-o
perioadă de luptă pentru a face faţă nevoilor existente. Epocile între 325 şi
451 şi între 1517 şi 1648 implică în mod special problema polemicilor. Calvin
şi-a dezvoltat sistemul său de teologie în încercarea de a furniza o teologie
scripturală care să evite erorile catolicismului.
6. O altă ramură a studiului nostru poate fi numită practica. Ea este
analiza transpunerii practice în viaţă a credinţei creştine. Viaţa în familie,
acţiunile de binefacere şi influenţa creştinismului asupra vieţii într-o anumită
epocă sînt părţi ale acestei ramuri a istoriei Bisericii, care se ocupă de stilul de
viaţă al Bisericii.
7. Creştinismul nu ar putea continua să crească dacă nu ar da atenţie
problemei prezentării adevărului. Prezentarea implică studiul sistemului de
educaţie al Bisericii, imnologia ei, liturghia, arhitectura, arta şi predicarea.
Fiecare dintre aceste ramuri va fi discutată în epocile în care ajunge să
aibă importanţa cea mai mare, dar nu vor fi dezvoltate toate în detaliu în
fiecare perioadă. Fiecare poate fi centrul unor studii fascinante pe care cineva
le-ar putea face pentru sine, odată ce are cunoştinţele generale necesare.

20 Creştinismul de-a lungul secolelor
B. Perioadele istoriei Bisericii
Cel ce o studiază trebuie să nu uite că istoria este o „haină fără cusături".
Prin aceasta Maitland înţelegea istoria ca fiind un şuvoi continuu de
evenimente încadrat în timp şi spaţiu. Din acest motiv, periodizarea istoriei
Bisericii este doar un mijloc artificial de a împărţi datele istoriei în segmente
uşor de manevrat şi de a-1 ajuta pe cercetător să-şi amintească faptele
esenţiale. Oamenii din Imperiul Roman nu s-au culcat într-o noapte în era
veche pentru a se trezi a doua zi dimineaţă în evul mediu. Există o tranziţie
treptată de la o concepţie asupra vieţii şi activităţii umane ce caracterizează o
epocă a istoriei la o concepţie caracteristică pentru alta. Deoarece împărţirea
istoriei în perioade ajută memoria, îl ajută pe cercetător să poată trata pe rînd
cîte un segment din istorie, şi prezintă concepţia despre viaţă dintr-o anumită
perioadă, merită ca istoria să fie organizată cronologic.
ISTORIA BISERICII ANTICE, 5 î.d.Cr.-590 d.Cr.
Prima perioadă a istoriei Bisericii reprezintă transformarea Bisericii
Apostolice în vechea Biserică Catolică imperială şi începutul sistemului
romano-catolic. Centrul activităţii era bazinul Mediteraneean, care includea
părţi din Asia, Africa şi Europa. Biserica opera în cadrul cultural al civilizaţiei
greco-romane şi în cadrul politic al Imperiului Roman.
Răspîndirea creştinismului în imperiu pînă în anul 100
La acest punct se va da atenţie cadrului în care a apărut creştinismul,
întemeierea Bisericii pe viaţa, moartea şi învierea lui Cristos şi înfiinţarea ei
între iudei este importantă pentru înţelegerea genezei creştinismului. Creşterea
treptată a creştinismului în limitele preceptelor înguste ale iudaismului şi
ruperea acelor limite la Conciliul de la Ierusalim a precedat răspîndirea
Evangheliei la celelalte popoare de către Pavel şi de către alţii şi apariţia
creştinismului ca o religie distinctă de iudaism. Atenţia este de asemenea
îndreptată asupra rolului conducător al apostolilor în această perioadă.
Lupta vechii Biserici Catolice imperiale pentru supravieţuire, 100-313
în această perioadă, Biserica era preocupată de continuarea existenţei în
condiţiile în care era confruntată cu opoziţie din afară — persecutarea ei de
către statul roman. Biserica a răspuns la această problemă externă prin martiri
şi prin apologeţi. De asemenea, Biserica a trebuit să facă faţă în acelaşi timp
problemei interne a ereziei, şi scriitorii polemici ai Bisericii au dat răspunsurile
la erezie.
Supremaţia vechii Biserici Catolice imperiale, 313-590
Biserica a fost confruntată cu problemele generate de reconcilierea ei cu
statul sub Constantin şi de unirea ei cu statul în timpul lui Theodosiu. în
curînd ea s-a văzut dominată de stat. împăraţii romani cereau o dogmă
unitară pentru a avea un stat unit care să apere cultura greco-romană. Dar
creştinii nu avuseseră timp să elaboreze un sistem de dogme în perioada
persecuţiilor. Atunci a urmat o perioadă lungă de controversă în privinţa
credeului. Scrierile părinţilor Bisericii greci şi latini înclinaţi spre ştiinţă au fost
un rezultat natural al disputelor teologice. S-a născut monasticismul, parţial ca
Biblioteca Personala


1721
Sfîntul
Sinod
1792
!arey

ISTORIA BISERICII ANTICE,
5 î.d.Cr.-590 d.Cr.
RÂSPÎNDIREA CREŞTINISMULUI ÎN
IMPERIU PÎNĂ IN ANUL 100
LUPTA VECHII BISERICI CATOLICE IMPERIALE
PENTRU SUPRAVIEŢUIRE, 100-313
SUPREMAŢIA VECHII BISERICI
CATOLICE IMPERIALE, 313-590

RĂSPÎNDIREA CREŞTINISMULUI
ÎN IMPERIU PÎNĂ ÎN ANUL 100
împlinirea vremii
în Galateni 4:4, Pavel atrage atenţia asupra epocii istorice de pregătire
providenţială care a precedat venirea lui Cristos pe pămînt în trup omenesc:
„Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său...".
Marcu de asemenea accentuează venirea lui Cristos cînd totul era gata pe acest
pămînt (Marcu 1:13).' Analiza evenimentelor care au precedat apariţia lui
Cristos pe acest pămînt îl determină pe cercetătorul serios al istoriei să
recunoască adevărul afirmaţiilor lui Pavel şi Marcu.
în majoritatea discuţiilor asupra acestui subiect se uită faptul că nu numai
iudeul, ci şi grecul şi romanul au contribuit la pregătirea religioasă pentru
apariţia lui Cristos. Contribuţia greacă şi cea romană au ajutat la aducerea
dezvoltării istorice la punctul în care Cristos a putut face impactul maxim
asupra istoriei într-un mod imposibil înainte sau după timpul naşterii Lui. Să
analizăm deci aceste diverse contribuţii.
I. MEDIUL
A. Contribuţiile politice ale romanilor
Contribuţia politică la istorie dinainte de venirea lui Cristos a fost în
esenţă opera romanilor. Acest popor, care a urmat calea idolatriei, a religiilor
misterelor şi adorarea împăratului, a fost astfel folosit de Dumnezeu, pe care
ei nu-L cunoşteau, ca să contribuie la împlinirea voii Sale.
1. Spre deosebire de toate celelalte popoare dinaintea lor, romanii aveau
un sentiment al unităţii omenirii sub o lege universală. Acest sentiment al
solidarităţii omului în cadrul imperiului a creat un mediu favorabil pentru
primirea unei Evanghelii care proclama unitatea rasei umane prin faptul că
toţi oamenii se găsesc sub pedeapsa păcatului şi că tuturor li se oferă o salvare
care îi face să fie parte dintr-un organism universal, Biserica creştină, trupul
lui Cristos.
Nici un imperiu al Orientului Apropiat antic, nici chiar Imperiul lui
Alexandru, nu a reuşit să le dea oamenilor acel sentiment al unităţii lor într-o
organizaţie politică. Unitatea politică urma să fie sarcina specială a Romei.

30 Creştinismul de-a lungul secolelor
Aplicarea legii romane la toţi cetăţenii de pe întreg cuprinsul imperiului era
impusă zilnic cu insistenţă romanilor şi supuşilor din imperiu de către justiţia
imparţială a tribunalelor romane. Această Lege romană s-a născut din legea
obiceiului de la începutul monarhiei. în secolul al V-lea î.d.Cr., la începutul
Republicii, această lege a fost codificată în cele „douăsprezece table", care au
devenit o parte esenţială în educaţia fiecărui băiat roman. înţelegerea faptului
că marile principii din legea romană făceau de asemenea parte din legile
tuturor popoarelor le-a venit romanilor prin faptul că praetor peregrinus
(pretorul itinerant, n.tr.), care avea sarcina de a se ocupa în tribunal de
cazurile în care erau implicaţi străini, a trebuit să se familiarizeze cu sistemele
legale naţionale ale acestor străini. Astfel, codul celor douăsprezece table,
bazat pe obiceiurile romane, a fost îmbogăţit cu legile altor popoare. Romanii
înclinaţi spre filozofie au explicat aceste similarităţi împrumutînd conceptul
grecesc de lege universală, ale cărei principii erau scrise în natura omului şi
puteau fi descoperite prin procese raţionale.
Un pas mai departe în cultivarea ideii de unitate a fost acordarea cetăţeniei
romane neromanilor. Acest proces a început în perioada precedentă naşterii lui
Cristos şi s-a încheiat în 212, cînd Caracalla a permis acordarea cetăţeniei
romane tuturor oamenilor liberi din Imperiul Roman. Deoarece Imperiul
Roman cuprindea toată lumea ce exista în istorie la acea dată în jurul
Mediteranei, practic toţi oamenii erau sub un sistem de lege unic şi cetăţeni ai
unei singure împărăţii.
Legea romană, cu accentul ei pe demnitatea individului şi pe dreptul lui la
justiţie şi la cetăţenie romană şi cu tendinţa ei de a contopi oameni de diferite
rase într-o singură organizaţie politică, a anticipat o Evanghelie care proclama
unitatea rasei prin faptul că a făcut cunoscută

A LAD product © 2009-2011
Lucaci Andrei Design
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one